Concurs CDB’s: “Autoportret”

 

Concurs: prima ediţie a concursului tradiţional CDB’s din 2013
Tema:  “Autoportret”
Categorie: provocare creativă
Organizator: Clubul Designerilor de Bijuterii
Perioada de desfășurare: 27  ianuarie – 3 martie 2013
Pagina concursului

 

Bine aţi venit la prima ediţie a concursului tradiţional CDB’s din 2013 – “Autoportret” – tema a fost aleasă de Ruxandra Ţeţiu, adică Rux-Copilărim.

Autoportret
Se spune că un artist îşi pune amprenta pe lucrările sale.  Şi aşa este – evident, într-o mai mare sau mai mică măsură, ceva din noi se reflectă în obiectul creat.
Am ales această temă pentru că mi s-a părut interesantă cel puţin din două motive:
1. privită ca joc
2. privită ca introspecţie.
Mie îmi plac amandouă şi separat şi combinate:). De fapt, cred că prin joacă putem afla uneori mai mult despre noi decât printr-o introspecţie, pentru că, detaşându-ne de absolut tot bagajul acumulat în decursul anilor şi redevenind copii, putem să ne redescoperim şi să fim liberi, fără constrângeri.
Puteţi crea ce doriţi voi: bijuterii, decoraţiuni, obiecte vestimentare, desen etc. Puteţi combina tehnici şi materiale. Singura regulă este să reuşiţi să vă identificaţi cu creaţia voastră, să fie ca un autoportret. Şi să nu vă fie teamă să vă detaşaţi de imaginea reflectată în oglindă, sau de fotografii :). Imaginaţia este limita.
Abia aştept să văd cum va arăta creaţia pe care, privind-o, aţi putea-o identifica cel mai bine cu imaginea voastră despre voi :). Spor la creat!”

Câteva lămuriri suplimentare:
“Ideea este sa se realizeze orice lucrare,in orice tehnica,din orice material si care sa reflecte imaginea autorului, sa il caracterizeze cel mai bine. Nu trebuie sa fie o schita ca la pictura (desi daca cineva deseneaza e liber sa faca si asa ceva) – ci trebuie sa fie ca o oglinda a autorului respectiva lucrare.”

Concursul începe duminică, 27 ianuarie şi se încheie pe 3 martie 2013.

Votarea începe pe 4 martie şi durează pana pe 10 martie.

Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 11 martie.

Condiţii de participare:
* Trebuie să aveţi cont pe forum şi pe platforma CDB’s.

* Creaţia trebuie să fie nouă şi trebuie să o postaţi în magazinul propriu de pe CDB’S, cu specificaţia că a fost concepută special pentru acest concurs.
Dacă alegeţi să o expuneţi şi în alte medii online (blog, site de prezentare, magazin, facebook) înainte de finalizarea concursului trebuie de asemenea să specificaţi că a fost concepută pentru acest concurs.

* Creaţia poate fi realizată din orice fel de material şi orice tehnică, respectând condiţiile impuse de concurs.

* Creaţia trebuie să aibă un nume şi o descriere cât mai amănunţită care să includă:
– ce reprezintă (căciulă, decoraţiune, inel, colier, brăţară, etc.)
– materialele şi tehnica din care a fost confecţionată,
– alte detalii interesante.

* Calitatea fotografiei este foarte importantă.
Puteţi adăuga maxim 4 fotografii ale creaţiei în magazinul vostru.

Adresa de mail la care veţi putea trimite creaţiile participante este sweet_sylvel_m@yahoo.com ! Creaţiile sunt listate în ordinea sosirii lor la adresa menţionată.

Juriul este format din Cristina, Gabi, Roxana (Deerstuff), Rux. Se va face o medie între voturile din chestionar şi voturile juriului. Vom organiza un chestionar şi pe Facebook. Juriul va vota în funcţie de:
– încadrarea în tema/cerinţele concursului
– design, proporţii, colorit
– originalitate
– complexitate
– descrierea creaţiei
– calitatea fotografiei

Premiile:
Premiul I:
*Un “Gift Certificate” a cărui valoare va fi comunicată în timp util şi pe care îl puteţi folosi în magazinul online al Cristinei
*O diplomă virtuală pe care o puteţi pune oriunde doriţi – pe blog, în magazinul online, pe forum….

Premiul II:
*O creaţie marca Rux  (va fi adăugată în timp util).

Premiul III:
*O creatie marca Jewelswithlove  (va fi postată în timp util).

Persoana care va câştiga concursul va putea alege tema pentru următorul concurs şi are dreptul să participe la concursul respectiv.

Mai multe detalii ne găsiţi pe forum.

Mult succes tuturor!
Şi dacă ne iubeşti, Like us pe Facebook!