Târgul de Crăciun din Sibiu dă tonul Sărbătorilor în țară. De 7 ani.

 

 De 7 ani, sibienii și turiști din țară și străinătate își dau întâlnire la Târgul de Crăciun din Sibiu, care se inaugurează negreșit la sfârșitul lunii noiembrie și dă tonul Sărbătorilor din centrul istoric al Sibiului, în toată țara.

 Din 22 noiembrie și până în 26 decembrie, expozanții prezenți în Piața Mare vor atrage vizitatorii cu miros de castane prăjite, migdale pralinate, turtă dulce, vin fiert și cu multe cadouri și decorațiuni de Crăciun. Atmosfera de cumpărături va fi completată de programul cultural bogat în evenimente dintre cele mai diverse, de la concerte de colinde, muzică gospel, jazz și rock’n’roll, spectacole folclorice și de teatru, până la ateliere creative pentru copii.

 Înscrieri pentru Atelierul lui Moș Crăciun

 Copii sunt și anul acesta în centrul atenției, iar sub îndrumarea unor profesioniști în domeniu, cei mici pot ajunge “masterchefi” la atelierele de brutărie, pot învăța să decoreze turta dulce, să picteze pe ceramică sau să deprindă procedeul de fabricare al lumânărilor. Anul trecut peste 2.000 de copii au vizitat atelierele lui Moș Crăciun. Atelierele sunt destinate copiilor între 5 și 9 ani.

Pentru școli, grădinițe și grupuri organizate, participarea la ateliere se face de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00, în baza unei programări efectuate pe site-ul evenimentului: www.targuldecraciun.ro. Durata fiecărui atelier este de aproximativ 40 minute şi se face cu grupe de maxim 30 de copii. Toți participanții vor primi cele necesare desfășurării activității și o diplomă la finalul atelierului.

 Ofertă de city break

Alături de Târgul de Paști și CibinFest, Târgul de Crăciun a fost introdus deja în pachetele turistice oferite de hotelierii din Sibiu, principalul scop al evenimentului fiind promovarea turistică a orașului.

La hotelul IBIS Sibiu, turiștii din alte orașe pot opta pentru un pachet complet care include cazare pentru două nopți, ghidaj în centrul istoric al orașului, un voucher de intrare la patinoarul din incinta Târgului de Crăciun și un cadou surpriză. Oferta este valabilă în perioada 22 noiembrie – 26 decembrie 2013, de vineri pâna duminică, în limita disponibilităţii, cu rezervare prealabilă.

TCS123 copy

 Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural inițiat de Fundația Au-Ro Austria Pro Romania și Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. Deschis pentru prima dată în anul 2007, anul Sibiului în calitate de Capitală Culturală Europeană, Târgul de Crăciun a ajuns cunoscut la nivelul întregii țări pentru amploarea și tradiția creată. Evenimentul este organizat de Fundația AU-RO Austria Pro România în parteneriat cu A1 Events. Este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Mai multe informații pe site-ul www.targuldecraciun.ro sau pe www.facebook.com/targuldecraciun

Contact: Sergiu Olteanu 0730/030.744