DANS ÎN LOC DE CUVINTE – PREMIERĂ DE BALET

Opera Maghiară din Cluj vă invită marţi, 16 decembrie la premiera baletului Visul unei nopţi de vară în regia şi coregrafia Melindei Jakab. Povestea celebrei şi îndrăgitei comedii de W. Shakespeare este transpusă în dans prin fuziunea baletului neoclasic cu cel contemporan adresându-se publicului de toate vârstele. Spectacolul primeşte o importanţă deosebită prin faptul că le poate vorbi tinerilor despre o poveste plină de farmec şi candoare, oferind totodată părinţilor şi profesorilor oportunitatea de a completa educaţia copiilor şi tinerilor prin intermediul baletului modern, a dansului, a mişcării. Într-un mod plăcut, ludic se vor atinge teme universale care ne preocupă pe toţi: viaţa, moartea, dragostea, privite în altă culoare, dintr-o altă perspectivă, într-o altă viziune, contemporană.

Distribuţia spectacolului este alcătuită îndeosebi din soliştii balerini ai Operei Maghiare Cluj însă participă şi copii iubitori de dans, acompaniaţi de orchestra Operei Maghiare:

În roluri principale îi putem vedea pe Cîmpean Rareş,  Bogoi Viorica, Cătălin Filip, Kálmán Róbert, Oprean Simina, Tőkés Ioana, Ianc Florin, Bob Dan, Ciocan Raul, Popa Andrea, Székely Dániel, Hosu Sergiu, Raţiu Camelia, Katrinecz Erika, Pop Radu Valentin, Maja Liliana, Popescu Laurenţiu, Preda Sever, Timofte Daniela, Barabás Júlia, Göllner Delia, Cristea Diana.

szentivanejalomplakat

Decorurile create de Venczel Attila şi costumele realizate de designerul Ledenják Andrea vă vor asigura cadrul feeric şi atmosfera de basm. Alexandra Felseghi dramaturg, Cîmpean Rareş asistent de regie, şi Jankó Zsolt dirijor, completează echipa artiştilor care au realizat acest minunat spectacol, la care vă aşteptăm cu drag.

SYNOPSIS

Potrivit credinţelor populare, în nopţile de vară, în preajma Sărbătorii Sânzienelor prind viaţă zâne, spiriduşi creaturi ale lumii de vis, care coboară pe pământ ca să se amuze pe seama oamenilor. În această noapte, cele două lumi, ale visului şi realităţii se contopesc, precum în comedia lui Shakespeare, unde viaţa minunatei păduri a zânelor se întrepătrunde cu viaţa cotidiană a Atenei. Lysander este îndrăgostit de Hermina însă tatăl acesteia, doreşte să o mărite cu Demetrius. Cei doi îndrăgostiţi fug dincolo de graniţele cetăţii acolo unde tirania legii nu mai ar putere. Demetrius îi urmăreşte după cei doi îndrăgostiţi, urmat fiind de Helena, care la rândul ei, este fără speranţă îndrăgostită de Demetrius. Pe cei patru tineri noaptea îi va prinde în pădurea Atenei. Gutuie şi camarazii lui actori, decid că vor face un mic spectacol de teatru la nunta regelui Teseu. Vor ţine repetiţia noaptea, în pădurea Atenei, unde spiriduşul Puck, slujitorul lui Oberon regele zânelor, transformă printr-o magie capul camaradului Poponeţ într-unul de măgar. Oberon care se ceartă des cu soţia sa Titania, va pune câteva picături magice în ochii acesteia pentru a se îndrăgosti de prima fiinţă pe care o va vedea având grijă ca aceasta să fie Poponeţ. Puck, care ar fi trebuit să pună aceste picături magice în ochii lui Demetrius le va pune în ochii lui Lysander care se va îndrăgosti de Helena. Însă şi inima lui Demetrius va fi reîntoarsă la Helena în urma aceleiaşi magii, ca urmare cei doi vor fi competitori pentru inima Helenei. Până la urmă, Oberon, cu ajutorul lui Puck va reuşi să descâlcească această încurcătură, Demetrius se va căsători cu Helena, Lysander cu Hermina, Titania vrăjită şi îndrăgostită de Poponeţ cu capul de măgar, îşi va reveni şi se va reîndrăgosti de soţul ei Oberon. La nunta regelui Teseu cu Hippolita regina amazoanelor, actorii vor juca o piesă plicticoasă iar după ce toţi adorm, zânele pun din nou stăpânire peste noaptea de vară.

DISTRIBUŢIA COMPLETĂ:

Dirijor: Jankó Zsolt

În distribuţie: Cîmpean Rareş,  Bogoi Viorica, Cătălin Filip, Kálmán Róbert, Oprean Simina, Tőkés Ioana, Ianc Florin, Bob Dan, Ciocan Raul, Popa Andrea, Székely Dániel, Hosu Sergiu, Raţiu Camelia, Katrinecz Erika, Pop Radu Valentin, Maja Liliana, Popescu Laurenţiu, Preda Sever, Timofte Daniela, Barabás Júlia, Göllner Delia, Cristea Diana

Cu participarea orchestrei și ansamblului de balet al Operei Maghiare Cluj

Respectiv elevii Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică “Octavian Stroia” şi elevii Studioului de dans Katrinecz Erika

Decor: Venczel Attila

Costume: Ledenják Andrea

Dramaturg: Alexandra Felseghi

Concert maestru: Barabás Sándor, Ferenczi Endre

Regia tehnică: Gálffy Erzsébet

 

Asistent regie: Cîmpean Rareș

Regia şi coregrafia: Jakab Melinda