”Poveste alb-negru” continuă

Anul trecut am început să spunem o ”Poveste alb-negru” la un curs inedit de desen în creion și cărbune. Modulul 2 aflându-se în plină desfășurare, cu zâmbetele participanților pe buze și cărbunele pe degete, anunțăm cu bucurie deschise înscrierile pentru o nouă grupă!

Interaktiv University îi invită pe toți cei care vor să descopere arta desenului în cărbune și creion la un curs practic și distractive care va avea loc în fiecare zi de luni, între orele 19:00 – 21:00, la sediul Smart Change (zona Piața Romană).

Poveste Alb-Negru - Curs Desen_martie 2015_WEB small

”Poveste alb-negru” este un curs de desen în creion și cărbune format din 3 module, 12 ședințe în total, fiecare explorând o zonă importantă din desen. Primul modul se axează pe tehnici în creion, unde vei studia elementele de bază ale corpului uman, proporțiile, hașura. În al doilea modul vei explora formele în alb și negru, dinamica dintre creion și cărbune, tehnici de umbre și jocuri de lumină, punând accent pe peisaje și natură moartă. Ultimul modul revine la om prin studierea în detaliu a anatomiei artistice și realizarea de portrete în cărbune.

Pe durata fiecărui modul Dragoș Grama, fotograf, arhitect și artist talentant, va fi trainerul tău și te va îndruma pas cu pas, indiferent de nivelul la care te afli în acest moment.

Michellangelo spunea într-un studiu al său că desenatul cu cărbunele poate să surprindă atât emoțiile cât și detaliile, să producă tonuri și umbre subtile, un amestec de întuneric și lumină. Te invităm să explorezi veridicitatea spuselor sale!

Și pentru că vrem să te simți un artist adevărat, la finalul fiecărui modul îți vei putea chema familia și prietenii pentru a-ți aprecia desenele și progresul la expoziția susținută special pentru participanții cursului nostru în cadrul cafenelei Smart Change.

Până atunci te invităm pe pagina aceasta pentu a vedea detaliile fiecărui modul și pentru a te înscrie la cel dorit. Poți să participi la cele care te atrag cel mai mult investind 200 RON/ modul (4 ședințe) sau la toate 3 pentru 510 RON (12 ședințe). Dacă vrei și mai multe detalii ne poți contacta la adresa: inscriere@interaktiv-university.ro.

*Interaktiv University este o companie de training-uri și cursuri care se axează pe dezvoltarea personală și profesională a copiilor, tinerilor și adulților îmbinând teoria și practica într-un sistem inovativ și interactiv de evenimente și experiențe memorabile.