Curs: Cum finanțezi o idee prin crowdfunding?

24.05.2016, ora 18:30, Training Café (str. Academiei nr. 17, etaj 3, Bucureşti)

Cu toții avem cel putin o idee de afaceri, un proiect pentru a dezvolta comunitatea sau un vis artistic încă neimplinit. Însă, foarte puțini dintre noi reusim să ne intâlnim visul în realitate.

Crowdfunding este cea mai populară metodă de a-ți finanța ideea și de a crește comunitatea celor care cred cu adevărat în ea.

Cine realizează campanii de crowdfunding?

  • Antreprenorii care vor să-și valideze un nou produs sau serviciu pe piață;
  • ONG-urile care au un proiect necesar pentru comunitate;
  • Artiștii care au nevoie de suport pentru a-și materializa potențialul artistic;

Programul atelierului:

  • 18.30 – 18.45: Bun venit!
  • 18. 45 – 19.30: Cum finantezi o idee prin crowdfunding? – do’s & don’ts – Partea I
  • 19:30 – 19:45: Pauză
  • 19:45 – 21:15 Cum te apuci de o campanie de crowdfunding? – do’s & don’ts – Partea a II a
  • 21:15 – 21:30 Bune practici de comunicare a unei campanii de crowdfunding
  • 21:30 – 21:45 Concluzii

“Cum finantezi o idee prin crowdfunding?” este un curs creat special pentru tine. Dacă ai nevoie de mai multă experiență în acest domeniu, ai o idee și tot ce-ți mai lipsește este finanțarea, ai povestit celor din jur despre ideea ta și ai fost încurajat să mergi mai departe, atunci data de 24 mai trebuie trecută în calendarul personal.

La curs îți vei clarifica o serie de întrebări precum:

  • Ce presupune o campanie de crowdfunding?
  • Care sunt platformele online potrivite pentru ideea ta?
  • Ce elementele sunt necesare într-o campanie?
  • Care sunt principiile pentru succesul campaniei tale?

Trainerul acestui curs este Cătălina Azamfirei. Ne va vorbi din poziția de membru fondator al unei platformei de crowdfunding: www.potsieu.ro. Cătălina ne va dezvălui provocările cu care s-a confruntat în toți acești ani și oportunitățile pe care le are crowdfunding-ul în România în momentul actual. Are experiență în acest domeniu de peste 3 ani și până în prezent au participat la sesiunile ei de training peste 400 de persoane.

Cursul este organizat de agenția Creionetica agenție de publicitate cu viziunea unei societăți care evoluează armonios. De peste 2 ani, creionează idei cu simț etic pentru organizațiile vizionare, care îmbrățisează valori și principii responsabile față de oameni și mediu.

Detalii de înscriere:

Preț întreg – 150 lei/ persoană.

Early booking (16 mai) – 135 lei/persoană

Pentru persoanele din aceeași organizație – 135 lei/persoană

Înscrierile se fac completând formularul de la link-ul : https://goo.gl/cXBGBC

Pagina evenimentului de facebook: https://goo.gl/iTBg8t

Persoana de contact: cristina.iorganda@gmail.com

„Omul Pernă” de Martin McDonagh

Comedia neagră „Omul Pernă” de Martin McDonagh, un basm modern cu accente de thriller polițist în regia lui Eugen Gyemant, se joacă duminică, 15 mai, la ora 19:00, la Teatrul Act. Din distribuție fac parte Ionuț Grama, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu și Teodora Iancu.

Spectacolul „Omul Pernă” are la bază piesa de succes a dramaturgului britanic Martin McDonagh, câștigătoare a Premiului Olivier. Într-un stat totalitar fictiv, un scriitor este interogat în legătură cu poveștile lui macabre și asemănările dintre acestea și o serie de crime petrecute în oraș. Timp de două ore, publicul devine martorul anchetei conduse de doi detectivi excentrici, într-o comedie (foarte) neagră ce îmbină suspansul lui Hitchcock cu umorul lui Tarantino și lumea magică și întunecată a lui Tim Burton. O poveste cu răsturnări de situație neașteptate, în care basmul se confundă cu realitatea iar personajele nu sunt nici pe departe ceea ce par a fi.

Omul Perna - Foto Bogdan Danescu6 copy

“Omul pernă” are în distribuție patru dintre cei mai importanți actori ai tinerei generații – Ionuț Grama, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc și Dan Rădulescu – și poartă semnătura inconfundabilă a lui Eugen Gyemant. Despre spectacol, regizorul afirmă că „este o artă poetică pentru ce înseamnă contemporaneitatea în teatru sau în literatură, în acest moment. […] <Omul Pernă> […] e un manifest subtil, ironic, pentru dreptul de a încalca orice regulă, în favoarea plăcerii pe care o provoacă jocul, de orice fel ar fi acesta.”

Este creația artistică o experiență profund personală, adeseori întunecată și introspectivă, sau un mijloc de a-i seduce pe alții și de a crea modele? Unde este limita dintre realitate şi ficţiune şi ce se întâmplă când această graniţă se estompează? “Omul-Pernă” nu își propune să răspundă la aceste întrebări, dar cu siguranţă le trezeşte în mintea privitorului. Un spectacol despre scopul și semnificația actului artistic, despre nevoia de evadare în poveste, despre traume, copii și copilărie.

„<Omul pernă> de la Act este unul dintre cele mai puternice, impecabil articulate spectacole din ultimii ani.” – Răzvana Niță, Port.ro

„Un spectacol în care nu ai vreme să îţi tragi răsuflarea, în care nu există cale de ieşire nici pentru personaje şi nici pentu spectatori. […] Perversitatea artei şi forţa de manipulare a scenei, servite de un text contorsionat şi o montare ascuţită ca o lamă de cuţit.” – Alina Epîngeac, Yorick.ro

“Un spectacol care îţi umblă prin judecată şi simţiri, care te aruncă dintr-o emoţie într-alta, care îţi răscoleşte sufletul şi te ţine captiv în poveste până la final. Este un spectacol provocator, deloc comod, pe care nu doar îl vezi, ci îl trăieşti.” – Ileana Andrei, ileanaandrei.ro

Traducerea: Eugen Gyemant | Regia: Eugen Gyemant

Cu: Ionuț Grama, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu și Teodora Iancu | Scenografia și grafica: Maria Nicola

Light design: Alexandru Macrinici și Alexandru Mihailă | PR: Alina Neagu

Un proiect realizat de Fundația Calea Victoriei, în parteneriat cu Teatrul Act, finanţat de ArCuB prin programul cultural “Eşti Bucureşti” 2015

Durata: 2 ore | Preț bilet: 35 lei

Teatrul Act

Calea Victoriei 126, Sector 1, București | www.teatrulact.ro | act@teatrulact.ro

Rezervări: 0723.10.31.03 | 021 310.31.03 | info@teatrulact.ro

Soprana Brigitta Kele revine pe scena Operei Maghiare

Joi în 12 mai, de la orele 18:30 iubitorii genului liric sunt invitați la Opera Maghiară din Cluj unde în rolul Mimi din Boema o vor putea vedea și asculta pe soprana Brigitta Kele, solistă a operelor din Düsseldorf, Opera Bastille, Metropolitan.

Compusă de Giacomo Puccini pe libretul lui Giuseppe Giacosa și Luigi Illica după romanul Scènes de la vie de bohème de Henri Murger, opera Boema plasată în Cartierul Latin al Parisului anilor 1840 prezintă destinele unor tineri artiști, săraci material dar bogați în visuri și iubire. Având în centru povestea de dragoste dintre poetul Rodolfo şi Mimi, Puccini a creat pagini muzicale de o frumusețe sublimă, ce traversează timpul și istoria. Premiera din 1896 de la Teatrul Regio, avându-l ca dirijor pe Arturo Toscanini a fost un succes deplin. De atunci până azi, ariile memorabile, frumusețea muzicii și a poveștii de dragoste fascinează iubitorii de opera de pretutindeni.

Soliștii, corul, corul de copii (dirijor Dalma Kovács), orchestra și baletul Operei Maghiare vă vor oferi un spectacol memorabil sub bagheta dirijorului Zsolt Jankó. Vor da viață personajelor următorii soliști: Brigitta Kele (Mimi), Lívia Chiuariu (Musette), Adorján Pataki (Rodolpho), Zoltán Nagy (Shaunard) Sándor Balla (Marcello), János Szilágyi (Collino), László Mányoki, Róbert Plesa, Ottó Peti Tamás.

O echipă de valoroși artiști au contribuit la crearea acestui spectacol sub coordonarea regizorului Attila Demény.

Spectacolul este supratitrat în limbile maghiară și română.

 

Eco Junior 2016

Proiectul  Eco Junior 2016, realizat de către Asociația Drumeții Montane, a ajuns la un număr record de instituții de învățământ, numărul acestora trecând peste 540.

Proiectul național are ca scop promovarea unei atitudini de respect față de mediul înconjurător, sensibilizarea copiilor pentru protecția ecosistemelor, dezvoltarea spiritului ecologic,  cercetarea, studierea, exploatarea și apărarea mediului și elaborarea unor programe culturale de către profesorii implicați, împreună cu voluntarii asociației.

Cănăvoiu Alexandru, reprezentantul Asociația Drumeții Montane, ne-a informat că județul cu cele mai multe școli înscrise până la această ora este Buzău (43), urmat de Dâmbovița (39), Galați (36), Bacău (28), Prahova (25), Suceava (24), Neamț (22), Brașov (21), Iași (21), București (20), Argeș (18), Gorj (17), Vaslui (17), Timiș (16), Maramureș (14), Teleorman (14), Vrancea (14), Mureș (13), Călărași (12), Olt (11), Brăila (10), Constanța (10), Cluj (9), Sălaj (9), Mehedinți (7), Botoșani  (6), Ilfov (6), Satu Mare (6), Alba (5), Covasna (5), Ialomița (5), Vâlcea (5), Caraș-Severin (4), Dolj (4), Giurgiu (4), Hunedoara (4), Arad (3), Bihor (3), Bistrița-Năsăud (3), Sibiu (3), Tulcea (3), Harghita (2).

În funcție de vârsta copiilor, voluntari și profesori, s-au organizat diverse activități pentru ca aceștia să dobândească importante cunoștințe ecologice și un atașament deosebit față de natură, alimentându-li-se motivația și dorința de a participa la cât mai multe activități de menținerea unui mediu cât mai curat.

Dacă ești cadru didactic, vă mai puteți înscrie în cadrul proiectului Eco Junior 2016 până la sfârșitul lunii aprilie. Pentru aceasta trebuie să completați formularul pe care îl găsiți la adresa www.ecojunior.drumetiimontane.ro .

După cum bine știți, activitățile din cadrul proiectului – așa cum ne-am obișnuit deja –  variază în funcție de vârsta elevilor, motiv pentru care profesorul delegat va alege activitatea sau activitățile ce se vor organiza în cadrul proiectului.

Asociația Drumeții Montane este sprijinită de către Ch-Center, O&R Bacău, Elmo Print, Doppelherz.

Cu ajutorul celor implicați, Asociația Drumeții Montane va continua obiectivul pe care îl are din 2010, și anume educarea copiilor într-un spirit verde și cu dorința de a întreprinde cât mai multe acțiuni pentru a proteja natura.

 

 

Povești de viață cu George Gadei (Travka)

Ce ?

Muzica e făcută să fie ascultată, simțită și împărtășită. Și asta se întâmplă cel mai bine în comunitate. Pe data de 5 martie, de la ora 19, ne adunăm în mansarda incubatorului ca să-l cunoaștem pe George, pe solistul trupei Travka. Și el să ne cunoască la rândul lui pe noi. Vom împărtăși reciproc idei legate de muzică, în special cea cântată live, dar și de viață. Căci trupa Travka asta face mai bine de 14 ani. Cântă live lumii despre lume.

“Cred, mai degrabă, în oamenii liberi, care nu se lasă prostiţi de un cântec şi care ştiu să discearnă pentru viaţa lor, pentru că altfel nu ar fi nicio diferenţă între muzica noastră şi muzica dance” (George Gâdei)

Cu cine?

Cu George Gâdei, liderul formației Travka. Printre piesele lor cele mai cunoscute se numără: Noapte, Corabia nebunilor, Vreau să simt Praga ori Înger sedat. Travka este o formație nonconformistă, care alege să își promoveze neconvențional albumele. Au ales să scoată ultimul lor albumul, Okean, în 5 exemplare și l-au expediat în 5 orașe din țară, iar albumul a mers din mână în mână în toată țară. Ultima lor melodie În aer, ne dă poftă de alergat printre nori şi mări, oceane şi ţări.

Muzica e făcută să fie ascultată, simțită și împărtășită. Și asta se întâmplă cel mai bine în comunitate. Pe data de 5 martie, de la ora 19, ne adunăm în mansarda incubatorului ca să-l cunoaștem pe George, pe solistul trupei Travka. Și el să ne cunoască la rândul lui pe noi. Vom împărtăși reciproc idei legate de muzică, în special cântată live, dar și de viață. Căci trupa Travka asta face mai bine de 14 ani. Cântă lumii despre lume.

Cu ce?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj  aici  înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Când?

Sâmbată@incubator107 , 02 Aprilie de la 19:00 la 21:00

Unde?

Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Participarea la atelier este 30 lei. Dacă ești student, dai 20.